top of page

No product

 

DESPRE MINE:

M-am nascut in Timisoara, unde am studiat la Facultatea de Litere, Filologie si Istorie. 

În 2005 am castigat la Loteria Vizelor si am plecat in America. 

În 2012, fiind in Texas, am studiat cu pasiune tehnici de coaching - intervenție strategică și schimbare personala - cu programul lui Tony Robbins și Cloe Madanes prin Centrul pentru Intervenție Strategică. De asemenea, am fost atrasă de NLP - Programare Neuro-Lingvistică, o disciplină pe care am studiat-o cu Steve Linder.

Din 2014 am inceput sa scriu, si am reusit sa materializez dorina de a-mi publica cartile, atat in limba engleza, cat si in limba romana, acestea fiind disponibile pe platforma Amazon.

Deși pasiunile mele înclină spre dezvoltarea personală, spre depășirea blocajelor de orice natură, spre progres și creștere, tot în anii de America, am studiat și Finanțe și am obținut licența de CFP® - Certified Financial Planner®  - o formă de management al finanțelor personale si wealth management.

În  decembrie 2020 am decis să studiez medicina energetica. Astazi sunt practician autorizat Codul Emoțiilor, tehnica doctorului Bradley Nelson. În sedintele mele imbin cunostintele dobandite prin studiul tehnicilor de Codul Emoțiilor (Emotion Code), Body Code, NLP (Programare Neuro-Lingvistica), Interventie Strategica (Strategic Intervention Coaching).

 

Te invit sa fii parte din comunitatea noastra, si sa te abonezi si sa urmărești canalul de Youtube @Beyond7forCuriousMinds

si pagina de FB @CodulEmotiilor.EmotionCode. Romania

en-tec-practitioner-badge.png
_FB Cover-1 (2).jpg
bottom of page